Dan Petrescu s-a autodepășit. Se teme de Pyunik Erevan pentru că a venit cu charter și s-a cazat la un hotel bun

Dan Petrescu s-a autodepășit. Se teme de Pyunik Erevan pentru că a venit cu charter și s-a cazat la un hotel bun
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu (54 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, spune că Pyunik Erevan are, printre altele, avantajul de a-și fi cazat jucătorii în camere single.

CFR Cluj va da piept miercuri, de la ora 21:30, cu Pyunik Erevan, în manșa a doua a primului tur preliminar din Liga Campionilor, după 0-0 în tur.

Antrenorul ardelenilor și-a lăudat adversarii și de această dată, așa cum ne-a obișnuit să procedeze înaintea meciurilor, indiferent de formația pe care o întâlnește. De această dată, antrenorul lui CFR Cluj a mărturisit că este îngrijorat de profesionalismul pe care l-a manifestat conducerea armenilor în pregătirea deplasării.

Dan Petrescu nu se dezminte înainte de CFR Cluj – Pyunik Erevan

Meciul dintre CFR Cluj și Pyunik Erevan este foarte important pentru Dan Petrescu, antrenorul anunțând de curând că inclusiv viitorul clubului va fi influențat de rezultat.

Antrenorul și-a motivat elevii așa cum știe mai bine, enumerând toate avantajele pe care și le-a creat campioana Armeniei.

„Diferența dintre noi și Pyunik este că ei s-au antrenat 8 zile doar pentru meciul ăsta, noi am fost plecați, a fost greu să antrenez două echipe, unii pentru Supercupă și unii pentru acest meci. Mi-e frică cel mai mult că jucătorii care nu au jucat în Supercupă nu s-au mai antrenat în ultimele 8 zile, astăzi va fi primul antrenament împreună cu toată lumea.

I-am studiat, am vorbit și cu antrenorul lor, îl știu, e foarte bine pregătit, au și un staff numeros. Au venit de două zile în Cluj. Ultima oară când a jucat o echipă din Armenia la Cluj a venit ori în ziua meciului, ori cu o zi înainte, după ce au zburat 10 ore prin toată Europa.

Ei au venit cu charter-ul, au făcut două ore. Stau la un hotel foarte bun din Cluj, 41 de single (n.r.- camere de o persoană), fiecare singur… Sunt foarte bine pregătiți din toate punctele de vedere! Sunt conștient de importanța și de dificultatea acestui meci, fotbalul este imprevizibil, totul e posibil”, a declarat Dan Petrescu în cadrul unei conferințe de presă.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au devenit părinți 😲
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au…
Statul plăteşte câte 15.000 de lei. Românii ce vor primi cele 2 vouchere. E urgent
Statul plăteşte câte 15.000 de lei. Românii ce vor primi cele 2 vouchere. E urgent
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×